cind afirmi- nu crezi, cind crezi- nu spui, iar cind taci - minti ...

De acum ne vom revedea doar in ochii mei, privindu`le abisul in fiece oglinda, rascolindu`i apele ...  S`a terminat! :[ Da.. s`a terminat cu adevarat inclusiv stocul de vise s`a epuizat si el in sfarsit, doar amintirile nesfarsite si sperantele spulberate se imbulzesc sa dea nastere acelei dureri ucigatoare pe care o simti doar atunci cand sti ca ai iubit, ca ai darut fara sa fi primit ceva inapoi, daca ai iubit cu adevarat o persoana si nu ai avut parte de ea sau ai pierdut acea persoana pe care o credeai a fi "marea ta dragoste", dupa atata timp in care va faceati nenumarate vise care va includeau pe amandoi impreuna ... Si da, intrebarea ramane tot aceeasi, neschimbata : de ce?
Am fost cel mai fericit om de pe Pamant ^_^. Pentru cat timp? Doua-trei ore? Sunt ele de ajuns sau m`am bucurat mult mai mult decat mi`era dat s`o fac? Voi mai avea lacrimi de fericire in ochi? Caldura aceea cu care am fost imbratisata atunci imi va ramane in amintire mereu... o voi simti doar atunci cand voi inchide ochii, ea ma va ajuta sa ma ridic atat de sus ... Voi mai avea parte de ea vreodata? Dar de tine orice ar insemna asta? Ma zbat intre cele doua extreme : da si nu si mi`e atat de teama sa`mi raspund la intrebare. Simt ca pana si foaia asta alba ce sta in fata mea asteptand sa fie patata de cuvinte fara prea multa importanta dar care pentru mine au o mare insemnatate parca joaca impotriva mea.
Dar... de ce plangem cand suntem tristi? De ce radem cand suntem fericiti? De ce exista emotii si sentimente? Care este principiul in jurul caruia se invarte Pamantul? De ce ... ?? Nu astept raspunsuri la intrebari de genul asta, astept doar ... mai astept ceva? te mai astept? Inca mai exista o umbra de speranta asta dupa ce tu mi le`ai spulberat pe toate? Nu prea as crede, si totusi... ceva astept inca.
Cuvintele astea pe care le tot insir, nu au puterea de reda cu adevarat trairile, gandurile, ci doar iti ofera o imagine ceva mai ampla a celor petrecute. Si o alta intrebare apare acum in mintea mea : conteaza pentru cineva ceea ce scriu aici? Incerca cineva sa se puna in pielea mea sa vada ce simt cu adevarat? Sa vada cum e sa ajungi la un capat de drum, la un punct final, in care sa nu ai habar incotro e bine sa mergi de acum sau ... ce e bine sa faci. Cui sa`i ceri ajutor cand toti iti spun " renunta!". Nu vreau , nu pot sa renunt de ce sa renunt dupa ce am luptat atat? Dar ce sa fac acum? Caci sunt lipsita de orice putere, nici usi deschise nu mai am ...sau nu le vad ... am in fata o imagine mult prea vaga a celor intamplate, asa vreau eu sa fie, caci ea e destul de clara. Nu pot accepta realitatea asta dura desi nu cred ca mai am de ales. Dar e prea greu.

Tocmai am patat foaia cu o lacrima ... am mintea asa incetosata:|. Imi vine sa tip sa sar sa ... fug undeva departe, vreau sa ma simt libera, vreau sa scap din ghearele acestui ceva care ma strange atat de tare , ma striveste! Ma va ajuta cineva?  Chiar... de unde vin lacrimile? Acel loc va seca vreodata? Apare vreodata soarele deasupra acelui loc? Dar curcubeul? Aici ... rasare mereu soarele dupa furtuna... da.. si uneori da nastere curcubeului . El porneste dintr`un ulcior plin de culori, acel ulcior se afla undeva, pe un munte imaginat, atat de inalt, se intinde peste intreaga lume si apoi ... poc! visul se termina la celalalt ulcior unde culorile pier. Si din nou imi doresc sa fi fost o pasare mirabolanta, divina,  atat de mareata, sa starnesc uimire si admiratie de pretutindeni, sa`mi deschid aripile lungi si sa simt bataia vantului care ma ridica la cer si sa zbor ... sa zbor, sa simt libertatea deplina si sa ajung candva deasupra unei cascade si soarele sa ma mangaie cu razele sale, in timp ce se admira in apa involburata a sipotului si cu sclipiri de aur sa ma farmece, apoi sa fiu trezita si revigorata de un strop rece si limpede care sare la impactul cu stancile atat de dure ce asteapta de mii de ani ceva, nu stiu ce :D... dar stii ce ? nu sunt o pasare alba :P nici nu pot trai ca una sunt doar o persoana siimpla cu o singura dorinta arzatoare ... aceea de a`i apartine lui, iar el, mie, desigur. :X
Dar, daca niciodata nu ma va mai strange atat de tare in brate? Daca nu voi mai putea sa`mi pun capul amortit pe umarul lui si sa`i soptesc cuvinte atat de dulci, cand buzele mele luau forma numelui sau? daca nu voi mai simti niciodata starea aceea sublima, fantastica, atat de greu de oglindit pe o simpla pagina alba dintr`un caiet oarecare:(... Daca nu`i voi mai putea simti niciodata gustul buzelor acelea insetate de dorinta :X? Daca nu`l voi mai putea privi in ochii aceia atat de perfecti, atat de verzi, atat de adanci, pe care i`as putea privi o vesnicie? viata este visul meu de un verde inchis, un delir, este un tulmut in soare, este bucurie respirata... cum e posibil sa traiesti fara o viata? Numai el mi`a putut provoca tristete, fericire, melancolie, stare de visare, bucurie deplina , lacrimi de bucurie, momente de neuitat  ... si cum il pot privi acum cum se indeparteaza cu pasi grabiti spre o oarecare EA? Si ma macina intrebarea : ce are ea de oferit si eu nu sunt capabila sa`i ofer, cand stiu ca sunt gata sa ma dau intru` totul ?? Ce are ea mai mult decat am eu? Are frumusete fizica? experienta la pat?  astea conteaza? de ce ai renuntat atat de usor la jocul acela care ne includea pe amandoi? Nu erai fericit? atunci de ce nu mi`ai dat de inteles? as fi facut ceva pentru a rupe monotonia ... as fi facut ceva orice pentru a schimba ceva cat inca mai era timp... ma enerveaza faptul ca nu traim alaturi ci in paralel... De ce te iubesc asa? Cauta raspunsul in vorbele tale , in gesturile tale, in bratele tale...
E asta un film dintre acelea care pur si simplu nu pot avea un happy-end? Eu sunt actorul principal? Dar... nu exista scenariu, apoi, exista macar cineva care priveste munca noastra pe care continuam sa o facem chiar si cand ultimul dram de putere tocmai a fost folosit? 
E vorba doar de timp, sunt sigura, dar ... vezi tu ... timpul cere timp si nu stiu cat mai pot astepta in starea asta deprimanta...